Politică
UPDATE VIITORUL GUVERN USL: Daniel Chiţoiu - posibil vicepremier, MApN este preluat de PSD-UNPR, probabil pentru Oprea
Ponta: Decizia finală e ca UDMR să nu facă parte din Guvern Noul Cabinet Ponta va avea patru vicepremieri, respectiv Liviu Dragnea (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL), Gabriel Oprea (UNPR) şi Nicolae Păun (minorităţi naţionale), acesta din urmă va conduce şi Ministerul pentru Minorităţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din USL.Conform surselor citate, Liviu Dragnea va deţine şi portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu va deţine poziţia de vicepremier din partea liberalilor în viitorul guvern al USL, iar Ministerul Apărării va fi preluat de ACS (alianţa formată de PSD cu UNPR), probabil pentru liderul UNPR, Gabriel Oprea, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse politice.
Conform ultimelor negocieri de la nivelul USL, actualul ministru al Economiei ar urma să deţină poziţia de vicepremier în noul Cabinet condus de Victor Ponta.
Totodată, conform surselor citate, liderul UNPR, Gabriel Oprea, ar urma să devină ministru al Apărării, liberalii renunţând la acest portofoliu pentru care era favorit la un nou mandat Corneliu Dobritoiu.
Daniel Chiţoiu va fi şi ministru al Finanţelor, iar in privinţa lui Gabriel Oprea încă se negociază dacă acesta va fi vicepremier fără portofoliu sau va fi şi ministru pe un domeniu.