Politică
Victor Ponta: Vrem ca până la sfârşitul lui iunie să trecem prin Parlament noua structură a regiunilor
Până la sfârşitul lunii iunie, când se încheie prima sesiune parlamentară, vrem să avem trecută prin Parlament regionalizarea, iar dacă nu facem ce ţine de regionalizare în 2013 nu o mai facem prea curând, a afirmat premierul Victor Ponta, sâmbătă, după şedinţa de Guvern.
"Regionalizarea trebuie prevăzută în Constituţie iar acest lucru va fi făcut de Parlament. În acest moment nu există regiuni în Constituţie. Noi vrem ca până la sfârşitul lunii iunie, când se termină prima sesiune parlamentară, să avem trecută de Parlament, cu două treimi, noua structură a regiunilor. Şi nu doar cu cele două treimi ale USL, ci, din punctul meu de vedere, prin discuţii, cu toate celelalte forţe politice. După care însă este nevoie de referendum pentru a se ratifica revizuirea Constituţiei făcută de Parlament", a precizat Ponta. El a adăugat că dacă aceste lucruri nu vor fi făcute în anul 2013 ele nu vor mai fi făcute ''prea curând''. "O spun şi politic, dacă nu o facem în 2013 nu mai facem prea curând. În 2014 va fi deja campanie electorală pentru prezidenţiale, încep disputele electorale şi va fi greu să avem un consens pentru o problemă atât de importantă. 2013 fără alegeri, e momentul în care putem avea decizii importante", a încheiat premierul