monitorulcj.ro Menu
Politică

Aproape 200 de tineri şi-au depus dosarele pentru una din cele 56 de locuinţe ANL la Cluj

Concurenţa pentru locuinţele pe care ANL şi municipalitatea clujeană intenţionează să le construiască în acest an este de trei cereri pentru un apartament, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Primăriei Cluj-Napoca transmis, miercuri, AGERPRES, până la data limită de depunere a dosarelor, care a fost în ultima zi din februarie, s-au înregistrat 191 de dosare. Acestea vor fi analizate de Serviciul Administrare Spaţii, Terenuri al primăriei şi vor fi punctate, după care lista va fi supusă aprobării Consiliului Local. Tinerii care vor câştiga vor primi locuinţe într-un bloc cu 56 de apartamente care va fi construit anul acesta şi pentru care municipalitatea va plăti 11.528.747 de lei. În cursul anului 2010, Primăria Cluj-Napoca a atribuit 25 de locuinţe în blocuri construite în regim ANL. Într-un comunicat de presă dat publicităţii la începutul acestei săptămâni, liberalii clujeni l-au acuzat pe viceprimarul Radu Moisin, care este membru PDL, că i-ar fi ajutat pe mai mulţi prieteni sau colegi de-ai săi de partid să obţină locuinţe în blocurile ANL, în timp ce ''sub linie'' se aflau familii cu situaţii materiale precare. La acel moment, Radu Moisin a declarat presei că el nu a făcut parte din comisiile care atribuie acele locuinţe şi că nu avea cum să influenţeze aceste decizii.