monitorulcj.ro Menu
Politică

Dâncu îi dă replica Robertei Anastase

Dâncu „se cruceşte“ la declaraţiile Robertei Anastase

Sociologul Vasile Dâncu scrie pe blog că românii ar trebui să se “crucească” în faţa declaraţiilor făcute duminică de Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ea a afirmat că majoritatea românilor sunt încă nehotărâţi, aşteptând rezultatele guvernării PDL pentru a se decide cu cine votează. În replică la aceste declaraţii, Vasile Dâncu arată cu degetul lipsa de iniţiativă şi de simţ critic a românilor care, spune el, nu mai reacţionează la „inepţii”. Potrivit lui Dâncu, aceasta este reacţia unui popor scârbit, atitudine care de fapt denotă disperarea şi resemnarea. Dâncu este de părere că milioanele de nehotărâţi sunt de fapt cei care nu au înţeles “ce fericire ne aduce actualul guvern”.

“În fond, domnişoara pedelistă are toate motivele să vorbească despre milioane de nehotărâţi, de perplecşi şi de păcălici care încă nu au înţeles ce fericire ne aduce actualul guvern. Dacă am avea un popor de oameni hotărâţi atunci nu am fi în situaţia de a o vedea pe ea cocoţată pe unul din cele mai înalte scaune ale puterii din România doar pentru simplul motiv că este recomandată de victoria lui Traian Băsescu la Preşedinţie”, scrie sociologul. Pe de altă parte, Dâncu consideră că nehotărâţii despre care vorbeşte Anastase îşi schimbă convingerile „după cum bate vântul”. „Mereu nehotărâţi, suntem spectatori la propria dramă şi poate că acest lucru ne dă singura certitudine solidă, certitudinea că suntem victime inocente”, adaugă Dâncu.