monitorulcj.ro Menu
Politică

BPN al PDL va discuta luni constituirea unor comisii interne de monitorizare a activităţii ministerelor Cabinetului Ponta

Conducerea PDL va lua în discuţie în prima şedinţă de Birou Permanent Naţional ce urmează să se desfăşoare luni constituirea unor comisii de specialitate interne care să monitorizeze activitatea fiecărui minister din cabinetul condus de Victor Ponta, a declarat vineri secretarul general al partidului, senatorul Gheorghe Flutur.

"E prima şedinţă de Birou politic şi va trebui să discutăm teme politice de actualitate. Vom discuta poziţia PDL faţă de principalele teme care sunt pe agendă acum, pe care le anunţă USL, faţă de regionalizare, de exemplu.Vom discuta, de asemenea, teme ale noastre, interne, de organizare instituţională a partidului pe comisii de specialitate care să monitorizeze fiecare minister din Cabinet (Cabinetul Victor Ponta -n.r.). Şi sigur, priorităţi legislative pe care să le susţinem în Parlament. Asta este ce vă pot spune astăzi. Noi o să ne mai întâlnim înainte de şedinţa Biroului Permanent, aşa cum facem dintotdeauna, pentru a vedea şi alte urgenţe, dar cred că acestea sunt cele esenţiale", a afirmat secretarul general al PDL.Şedinţa BPN al PDL urmează să se desfăşoare, luni, cu începere de la ora 11.00.