monitorulcj.ro Menu
Politică

Cristian Preda: Cuplarea prezidenţialelor cu europarlamentarele - un cadou USL pentru Antonescu

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că o cuplare în mai-iunie 2014 a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare e un "cadou USL de şase luni pentru Crin Antonescu", fiind problematică din punct de vedere constituţional, deşi ar fi benefică în plan politic.

 

"Reducerea mandatului preşedintelui Traian Băsescu se poate face doar printr-o demisie a acestuia şi nu ştiu dacă asta intră în pactul de coabitare. Mă tem că e doar un joc politic, o reamintire a conflictului între USL şi preşedintele Băsescu. Eu, personal, nu cred că e de susţinut aşa ceva. Cred că trebuie să ne concentrăm atenţia asupra unei reale dezbateri constituţionale", a afirmat Preda, adăugând că modul în care majoritatea USL a validat noul Avocat al Poporului indică faptul că aceasta va încerca să îşi impună punctul de vedere şi în privinţa modificării Constituţiei.

El a subliniat că reducerea mandatului preşedintelui Băsescu reprezintă "o problemă constituţională", neputând fi rezolvată decât prin demisia şefului statului.

Eurodeputatul PDL a spus că devansarea alegerilor prezidenţiale este "un mic cadou USL pentru Crin Antonescu, ca acesta să ajungă mai repede la Palatul Cotroceni".

"Nu văd un potenţial de negociere aici, exprimă doar voinţa de a afirma o majoritate sigură de sine", a afirmat Preda.

Totodată, Preda a spus că organizarea în mai-iunie 2014 a alegerilor prezidenţiale şi începerea mandatului noului şef de stat ales abia în decembrie nu e o soluţie, fiind ceva diferit de sistemul din SUA. "Acolo e o diferenţă de două luni între alegeri şi învestire, nu de şase luni, e o diferenţă foarte mare", a spus Cristian Preda.

Pe de altă parte, Preda a arătat că o cuplare a celor două scrutinuri nu e o problemă pentru Parlamentul European, care nu are recomandări împotrivă, având şi avantaje "politice".

"Din punct de vedere politic, nu e o problemă. Vor fi mai mulţi participanţi la scrutinul pentru PE, dacă e cuplat cu alegerile prezidenţiale. E bine să le cuplezi şi din perspectiva prezidenţialelor, pentru că avem nevoie de un preşedinte care să fie conştient de locul nostru în Europa, să nu se supere cum se supără Crin Antonescu când îl critică cineva în Europa pentru dispreţul faţă de statul de drept", a mai spus Preda, întrebat dacă suprapunerea celor două campanii electorale nu ar dăuna desfăşurării normale a dezbaterii în campania pentru europarlamentare.

 

Citeşte şi:

Boc, despre organizarea alegerilor prezidenţiale simultan cu cele europarlamentare: „Este disperarea USL care pierde teren în fiecare zi, sunt şmecheri”