Politică
Curtea de Apel Cluj se mută la PUŞCĂRIE. Vezi de ce!
Un imobil al penitenciarului Gherla va trece la Curtea de Apel Cluj, din cauza lipsei spaţiului pentru desfăşurarea proceselor.
Ministerul Justiţiei (MJ) propune ca un imobil aflat în administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) - Penitenciarul Gherla să treacă la Curtea de Apel (CA) Cluj, motivând că în prezent instanţele şi parchetele care îşi au sediul în Palatul de Justiţie din Cluj - Napoca se confruntă cu dificultăţi datorate insuficienţei spaţiilor destinate activităţii acestora, situaţie care va fi accentuată de intrarea în vigoare a noilor Coduri de procedură.
În aceste condiţii, CA Cluj a propus efectuarea demersurilor necesare preluării în administrare a unor spaţii aflate în administrarea ANP- Penitenciarul Gherla (Secţia Exterioară Cluj - Napoca), apreciindu-se că soluţia astfel identificată va rezolva problema spaţiilor insuficiente desfăşurării activităţii la nivelul instanţelor.
MJ precizează că acest imobil nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special în această materie, nu este grevat de sarcini şi nu face obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti.
De asemenea, MJ mai menţionează că predarea - preluarea imobilului urmează a se realiza în baza unui protocol încheiat între părţile interesate.