monitorulcj.ro Menu
Politică

Clujul, pus la colţ de USL

Cele 460 de amendamente aduse de Tişe la buget au fost respinse, în ciuda faptului că parlamentarii USL au declarat în repetate rânduri că vor susţine proiectele importante pentru clujeni.

Dacă până marţi, când plenul Parlamentului se reuneşte pentru a vota forma finală a bugetului pe 2013, parlamentarii USL nu vor lua măsuri, clujenii îşi pot lua adio de la multe din proiectele importante. Aceasta pentru că, spune Tişe, ulterior va fi foarte greu să mai primească finanţare în acest an.

„Toate amendamentele la buget pentru judeţul Cluj au fost respinse, nici măcar un proiect important nu a fost susţinut de parlamentarii din Cluj. Am depus 460 de amendamente pentru Cluj, însă constat că prin această nesusţinere, parlamentarii USL au minţit în campanie. În al douăsprezecelea ceas aceştia mai pot să le susţină pentru că plenul se întâlneşte doar marţi. Fac un apel să vină alături de mine să susţină amendamentele şi să nu asculte de şefii de partid, care le-au cerut să nu bulverseze bugetul. Parlamentarii clujeni au promis multe lucruri şi trebuie să le susţină,  mai bine să abandoneze partidul decât să abandoneze clujenii“, a spus senatorul.

Elena Uioreanu acuză: „Nici măcar nu a participat la întâlnirea cu parlamentarii de acum două săptămâni“

Deputatul PNL, Elena Uioreanu este revoltată de declaraţiile democrat liberalului clujean. Aceasta pentru că, spune ea, Alin Tişe nici măcar nu a participat la întâlnirea cu parlamentarii în care s-a discutat despre susţinerea acestor proiecte importante pentru clujeni. Mai mult, precizează Uioreanu, nu a fost nici în Comisia Juridică pentru a-şi susţine amendamentele. „În primul rând, domnul Tişe nu a participat la acea întâlnire cu parlamentarii, de acum două săptămâni în care s-a discutat tocmai de susţinerea acestor proiecte prioritare pentru Cluj. Nu a fost nici în Comisie pentru a-şi susţine amendamentele. Nici eu nu am participat atunci, pentru că nu eram în ţară, dar au fost în schimb alte întâlniri cu acest subiect, cum a fost cea de la Turda cu primarii sau altele. Alţi colegi de ai săi au participat, în schimb. În al doilea rând, de exemplu, proiectul Spitalului Regional a fost inclus în bugetul Ministerului Sănătăţii. Noi vom face lobby în continuare, pentru a obţine bani, pentru aceste proiecte. Le vom sprijini, dar nu la invitaţia sa“, a spus Uioreanu, pentru Monitorul de Cluj.

Vă reamintim, în urmă cu două săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu le-a cerut sprijin parlamentarilor clujeni pentru finalizarea unor proiecte prioritare pentru judeţul Cluj. El s-a declarat dezamăgit de faptul că, în actualul guvern Clujul nu are reprezentanţi. Din această cauză, a atras el atunci atenţia, judeţul nostru ar putea pierde bani.

Proiectele despre care s-a discutat atunci au fost cuprinse într-un memoriu şi vizau domeniile sănătate, cultură şi transport. Pentru realizarea lor, Consiliul Judeţean solicita fonduri în valoare de 12.922.577,432 lei de la bugetul de stat. Toţi parlamentarii au fost atunci de acord cu faptul că printre priorităţile judeţului Clujui se numără Spitalul Regional de Urgenţă, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sau Sistemul de Management Integrat al deşeurilor.