Politică
Comisia de statut a adoptat raport cu modificările cerute de preşedinte la legea privind Statutul parlamentarilor
Comisia permanentă privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a adoptat raport cu modificările solicitate de şeful statului prin cererea de reexaminare a legii privind Statutul parlamentarilor, a declarat deputatul PSD Gabriel Vlase, miercuri, la finalul şedinţei comisiei.
Vlase a precizat că raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi şi va fi redactat în cursul zilei, cel târziu joi dimineaţă, urmând a fi transmis apoi plenului reunit spre dezbatere şi adoptare.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, pe care a trimis-o Parlamentului, făcând referire în motivare la recomandările din raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul Justiţiei şi apreciind drept "oportună" consultarea societăţii civile