monitorulcj.ro Menu
Politică

Cererea de reexaminare a Statutului parlamentarilor a fost APROBATĂ

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 298 de voturi pentru, 101 împotrivă şi 36 de abţineri, raportul Comisiei de statut privind cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Statutul parlamentarului.

Înainte de vot, şedinţa de plen reunit în care s-a dezbătut raportul comisiei de statut a fost întreruptă pentru câteva minute şi apoi reluată după o pauză de consultări cerută de liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu. Acesta a solicitat pauza pentru ca parlamentarii democrat-liberali să consulte forma finală a raportului Comisiei de statut, invocând faptul că documentul nu le-a fost prezentat. La finalul pauzei s-a trecut la dezbaterea amendamentelor discutate în comisie, context în care senatorul PDL a anunţat, de la tribuna plenului reunit, că PDL nu este de acord cu modificarea Statutului în sensul măririi termenului de contestare a unei decizii ANI de către un parlamentar de la 15 zile la 45 de zile. Rădulescu a apreciat că astfel se face o discriminare între cetăţenii obişnuiţi şi parlamentari, având în vedere că Legea ANI prevede un termen de contestare de 15 zile.

 

 

Citeşte şi:Cererea de reexaminare a Statutului parlamentarilor, retrimisă la Comisia de Statut