Politică
Băsescu, despre demisia lui Voiculescu: Nu are pic de respect pentru instituţiile statului
Preşedintele Traian Băsescu susţine că, prin demisia din Parlament, Dan Voiculescu a urmărit "să scape" din nou de dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este judecat în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, şi l-a acuzat pe fondatorul Partidului Conservator că "nu are pic de respect pentru instituţiile statului''.
''Hidos, hidos. Să şi minţi, să spui a doua oară 'am demisionat ca să nu se facă uz de imunitate', păi oricum nu se făcea. Că nu a cerut nicio instanţă arestarea lui sau percheziţii acasă. Deci nu avea nicio legătură, el pur şi simplu a vrut să scape din nou de dosarul de la ÎCCJ. (...) Nu are pic de respect pentru instituţiile statului, clar'', a declarat, joi, la B1Tv, Traian Băsescu. El a recunoscut că a mai avut o întrevedere cu Dan Voiculescu în afara celei când a apelat la ''soluţia imorală'' în 2004 pentru formarea Guvernului, dar spune că nu-şi aduce aminte momentul şi nici nu a fost ''umil'' cum a susţinut liderul PC. ''Nu îmi aduc aminte, dar s-ar putea, înainte de a fi devenit preşedinte (să ne fi întâlnit - n.r.), dar atunci el nu era nici turnător. (...) Deci, vă confirm, cred că m-am întâlnit, dar nu îmi mai aduc aminte în ce împrejurări. Nu îmi mai aduc aminte. Eram ministrul Transporturilor, eram primar general, nu mai ştiu. (...) Nu am fost umil niciodată. Astea sunt poveşti de securistoid fără responsabilitatea cuvintelor. Eu nu am fost umil niciodată în faţa nimănui. Dacă m-am putut umili în faţa cuiva este, dacă se cheamă asta umilinţă, în faţa mamei şi a lui tata. În rest, nimeni nu a avut ocazia să mă vadă umil în viaţa lui, doar în vise'', a arătat Băsescu. Senatorul Dan Voiculescu a anunţat, pe 28 ianuarie, în debutul şedinţei plenului Camerei superioare a Parlamentului, că demisionează din calitatea de senator pentru a permite instanţelor să 'îşi facă datoria' în cazul dosarului în care este implicat.
Citește și:
Dan Voiculescu, TURNĂTOR LA SECURITATE
Voiculescu a demisionat, din nou, din Senat