monitorulcj.ro Menu
Politică

România participă la Forumul Mondial al miniştrilor de mediu de la Nairobi

România va fi reprezentată, în perioada 18-22 februarie 2013, la cea de-a XIV-a întâlnire a Consiliului de Administraţie a Forumului Mondial Ministerial de Mediu al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu /UNEP/ de la Nairobi, Kenya, de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/, a anunţat, ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, evenimentul care are loc anual, reuneşte miniştrii de mediu la nivel global, fiind precedat, duminică, 17 februarie, de Forumul femeilor cu poziţie de lideri în domeniul mediului.Sesiunea UNEP din acest an este considerată istorică, întrucât va constitui cel mai important pas în demararea procesului de implementare a rezultatelor Summitului Rio+20, în special în ceea ce priveşte consolidarea rolului organizaţiei, ca principal for la nivel internaţional în domeniul mediului, în contextul dezvoltării durabile, precum şi stabilirea unei reprezentări globale în conducerea UNEP.România va fi reprezentată de o delegaţie a MMSC, condusă de către secretarul de stat, Elena Dumitru.