Politică
Kelemen Hunor, despre o declaraţie a Parlamentului României în chestiunea steagului secuiesc: Ar fi o mare greşeală, ca în Cascadorii Râsului
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că adoptarea unei declaraţii oficiale a Parlamentului României în chestiunea steagului secuiesc arborat pe Parlamentul Ungariei ar fi o mare greşeală, iar el respinge categoric un astfel de demers.
"Eu cred că ar fi cea mai mare greşeală, ar fi ca în Cascadorii Râsului să aibă Parlamentul României o poziţie oficială faţă de o astfel de acţiune a Parlamentului Republicii Ungare. Steagul secuiesc nu este steagul României, nu este simbolul oficial al statului român şi, din acest punct de vedere, eu nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să trimitem declaraţii oficiale sau mai puţin oficiale, unii altora. Eu nu sunt de acord şi nu voi fi de acord cu o astfel de declaraţie şi nu cred că această problemă (...) trebuie rezolvată prin declaraţii", a declarat Kelemen Hunor, pentru AGERPRES, subliniind că nicio lege în România şi nicio lege internaţională nu interzice şi nu reglementează ce se arborează pe Parlamentul unui alt stat.Liderul Uniunii a opinat că este vorba de o problemă artificială, care ar trebuie rezolvată pe căi diplomatice şi nu prin declaraţii publice, care pot creşte inutil acest conflict."Am mai spus, dacă există o problemă, din punctul meu de vedere problema este artificială, atunci trebuie discutat pe canale diplomatice şi prin dialog politic, nu prin declaraţii publice. Prin declaraţii publice niciodată nu se va rezolva nimic, doar conflictul va creşte absolut inutil şi fără nicio noimă. Prin declaraţii belicoase, deci, nu se poate rezolva aşa ceva şi chiar nu văd sensul unei astfel de declaraţii. În rest, eu repet, trebuie calm, linişte şi discuţii între oficialii români şi cei ai statului ungar, dacă cineva crede că există o problemă", a precizat preşedintele UDMR.Kelemen Hunor a mai spus că a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta pe această temă, a căruit poziţie a fost una responsabilă, care făcea apel la calm şi normalitate."Eu încerc permanent să am un dialog cu premierul Ponta, am spus care este poziţia mea faţă de acest scandal şi intenţia mea este să readucem toată povestea asta în limitele raţionalului şi normalitate. Şi asta este rugămintea mea, ca din partea Guvernului să fie un mesaj, un impuls, către toţi factorii implicaţi, să nu creştem o dispută care a fost artificial creată, la un moment dat, încă de anul trecut, în campania electorală. Sigur, nu vreau să spun ce mi-a spus Victor Ponta, atât pot să spun că poziţia premierului era foarte responsabilă, tot la calm şi raţionament se referea şi la normalitate", a spus Kelemen Hunor.Preşedintele UDMR a reiterat ideea că steagul secuiesc este folosit de ani de zile în România şi este normal, în secolul al XXI-lea, ca fiecare judeţ, oraş sau comunitate să aibă simboluri proprii, care sunt gesturi de afirmare a identităţii regionale, locale sau etnice.