Politică
Aderarea României la Schengen, pe agenda JAI
Aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen se află pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie, a declarat, luni, la Bruxelles, pentru Agerpres, un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, refuzând însă să speculeze asupra formei în care chestiunea va fi introdusă pe ordinea de zi a reuniunii.
”Aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen este în prezent pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 7-8 martie. Preşedinţia irlandeză are în prezent consultări cu statele membre pentru pregătirea Consiliului”, a precizat un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze al Consiliului UE. Mai multe publicaţii din România şi Bulgaria au preluat în cursul weekendului informaţia conform căreia subiectul nu s-ar afla pe agenda Consiliului JAI din martie, plecând de la faptul că agenda pentru următoarele două săptămâni a Consiliului de Miniştri nu face nicio referire la acest punct. Conform agendei pentru perioada 25 februarie - 10 martie a Consiliului UE dată publicităţii vineri, Consiliul JAI ar urma să adopte în reuniunea din martie două decizii privind stabilirea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) II şi respectiv înfiinţarea unui mecanism de evaluare şi monitorizare pentru verificarea aplicării acquis-ului Schengen. De asemenea, conform agendei menţionate, miniştrii de interne vor discuta despre amendarea Codului Frontierelor Schengen în sensul ca acesta să prevadă reguli comune pentru reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în circumstanţe excepţionale. O sursă din cadrul Consiliului UE a precizat că această agendă pe două săptămâni nu prevede decât principalele subiecte ale următoarelor reuniuni ale miniştrilor şi poate fi oricând modificată. Consiliul European a recomandat într-o anexă la concluziile sale din decembrie ca subiectul aderării României şi Bulgariei la zona Schengen să se afle pe agenda Consiliului JAI din martie, întrucât s-a constatat cu prilejul evaluărilor anterioare că cele două state au îndeplinit condiţiile tehnice presupuse de aplicarea acquis-ului Schengen. Ultima dată când chestiunea aderării României la zona de liberă circulaţie s-a aflat pe agenda JAI s-a întâmplat la reuniunea din octombrie 2012, când s-a discutat despre stadiul aplicării acquis-ului Schengen. Mai multe surse europene afirmă însă acum că o nouă discuţie pe marginea subiectului nu ar avea sens dacă nu se va lua o decizie în favoarea extinderii Schengen, iar România a lăsat să se înţeleagă că nu va accepta din nou doar o abordare formală a chestiunii.