monitorulcj.ro Menu
Politică

Firmele private care nu îşi achită obligaţiile faţă de angajaţi ar putea fi sancţionate

Premierul Ponta a solicitat ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, să analizeze posibilitatea schimbării legislaţiei, astfel încât firmele care nu respectă obligaţiile faţă de angajaţii disponibilizaţi să poată fi sancţionate şi să se evite cazuri precum sinuciderea angajatului de la Mechel.

Primul-ministru şi-a exprimat compasiunea pentru angajatul de la Mechel, afirmând că este şocant ceea ce s-a întâmplat la Câmpia Turzii, şi a solicitat o analiză a legislaţiei privind respectarea contractelor colective de muncă. "Chiar dacă vorbim de o companie privată, înţeleg disperarea multora dintre cei de acolo. Am încercat în orele de dinainte, şi o să o rog pe doamna ministru Pană şi, sigur, cu Ministerul Justiţiei, să vedem dacă putem aduce o modificare legislativă, chiar şi în cazul companiilor sută la sută private, care nu îşi respectă obligaţiile prevăzute în contractele colective de muncă faţă de angajaţi, dacă putem să aducem anumite sancţiuni", a spus Ponta. El a arătat că statul nu poate interveni în activitatea unei firme private dacă nu îşi respectă obligaţiile faţă de angajaţi, inclusiv în cazul disponibilizării acestora, dar că existenţa unei astfel de legislaţii ar fi putut preveni asemenea tragedii. Un bărbat în vârstă de 58 de ani, fost angajat al combinatului Mechel Câmpia Turzii, s-a sinucis, foştii colegi ai bărbatului precizând că acesta fusese disponibilizat în 10 februarie şi că a recurs la acest gest din cauza disperării întrucât nu mai avea bani să îşi achite ratele la bănci. Peste o sută de angajaţi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în faţa combinatului, faţă de neacordarea salariilor compensatorii. Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a dispus declanşarea unor anchete sociale în cazul angajaţilor disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii, în vederea acordării de ajutoare financiare. Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, joi, că noul acţionar al Mechel are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, însă are conturile blocate. Tot atunci, prefectul de Cluj a declarat, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că aceştia au dat asigurări că până în 15 martie vor încerca să plătească salariile compensatorii angajaţilor disponibilizaţi de la Câmpia Turzii.