monitorulcj.ro Menu
Politică

Regionalizarea s-ar putea face prin asumarea răspunderii

Guvernul ia în calcul varianta ca regionalizarea să se facă prin asumarea răspunderii, nu prin dezbatere publică.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Liviu Dragnea a declarat, zilele trecute, că legislaţia privind regionalizarea ar putea fi prezentată Parlamentului, „eventual prin angajarea răspunderii guvernamentale“, astfel ca „până la finele lunii decembrie să fie stabilite structurile de conducere şi modalităţile de alegere a acestora, în mod indirect ori prin rotaţie“. Pe de altă parte, marţi a avut loc prima dezbatere pe tema regionalizării.

Laszo Attila: „Dezbaterile sunt doar la nivel declarativ“

Politicienii clujeni consideră că un proiect „atât de important“ nu ar trebui să treacă prin asumarea răspunderii. Pe de altă parte, arată unii dintre ei, nu procedura este cea care contează, ci „conţinutul proiectului“.

„Au 70% în Parlament, nu înţeleg de ce trebuie să îşi asume răspunderea… Este o variantă care teoretic ar putea intra în discuţie. Dezbaterile publice sunt doar la nivel declarativ, eu nu am văzut dezbateri. Nu prea văd rostul poiectului dacă se merge pe opt regiuni. Dar nu cred că procedura este importantă, ci conţinutul proiectului“, a spus senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila.

Tişe: „Ar fi cea mai mare prostie, dar nu m-ar surprinde…“

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, nu ar fi surprins dacă USL ar recurge la această procedură. „Ar fi cea mai mare prostie…dar nu mă surprinde. Regionalizarea, în viziunea lor este o baroniadă. Nu au înţeles că trebuie făcută pentru oameni, dar totul a devenit un negoţ între PSD şi PNL. Încearcă să îşi impună baronii prin forţă, iar prin dezbateri publică oamenii ar afla, ar vedea ce înseamnă regionalizarea în viziunea lor“, a spus Tişe.

Horea Uioreanu : „Este o variantă rapidă“

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, susţine că angajarea raspunderii Guvernului nu reprezinta o metoda de ocolire a Parlamentului. „Din punct de vedere procedural în mod normal nu trebuie ca o lege aşa importantă să treacă prin asumare de răspundere, dar, într-adevăr este o variantă rapidă“, a spus Uioreanu.

Prima dezbatere pe tema regionalizării

Prima dezbatere pe tema regionalizării a avut loc ieri, la Academia Română, sub titlul „Procesul de regionalizare şi descentralizare în România“, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în parteneriat cu Academia Română. În cadrul acesteia, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Liviu Dragnea a declarat că Uniunea Europeană şi Comisia Europeană nu forţează România în privinţa regionalizării, dar aceasta este necesară pentru dezvoltarea echilibrată a ţării şi trebuie ca acest proces să fie dus la bun sfârşit.

Pe de altă parte, Dragnea a subliniat că principalul său obiectiv şi, totodată, prima decizie luată a fost aceea ca regionalizarea şi descentralizarea să nu fie un proces pur politic, elaborat „undeva într-un birou, pe un colţ de masă“ şi care să aibă la bază nişte discuţii politice „unde să fie reşedinţa, unde să fie făcute regiunile“.

„Am zis ca acest proces să fie bazat pe o dezbatere publică serioasă, pe transparenţă, pe expertiză şi, nu în ultimul rând, pe participare civică. Cel mai important lucru este susţinerea publicului. Publicul trebuie să fie informat. (...) Dacă vrem ca în continuare România să aibă o şansă de dezvoltare echilibrată, trebuie să facem acest proces“, a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale.