monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Justiţia nu trebuie coborâtă în mocirla politică

Fostul premier Emil Boc a declarat astăzi că partidele politice nu trebuie să se amestece în numirea de procurori generali şi şefi la DNA. Trebuie ca autorităţile abilitate să se ocupe de aceste probleme.

 

Boc a subliniat că în procesul de desemnare a şefilor parchetelor trebuie respectate autorităţile abilitate care au competenţe în numire şi desemnare, adică ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele României. „Ar fi bine ca birourile politice ale partidelor să nu se amestece în aceste demersuri care ţin de justiţie şi de prerogativele constituţionale şi legale. Cu cât fiecare îşi va respecta competenţele pe care le are cu atât va fi mai bine pentru justiţie şi pentru România. Politicienii să mai lase discuţiile din birourile lor de la partid cu privire la justiţie şi să se ocupe de alte probleme pentru că au destule care să vizeze locurile de muncă, investiţiile şi să lase justiţia să funcţioneze în continuare într-o manieră independentă”, a declarat Boc.

Nu trebuie să revenim la perioada de tristă amintire a PSD-ului

Potrivit fostului prim-ministru, este inadmisibil ca birourile politice să discute despre numiri de procurori generali şi procurori DNA, la fel ca în 2004 în timpul PSD-ului. „Cât timp am fost eu prim-ministru şi cât voi fi în viaţa publică mă voi pronunţa pentru neimplicarea justiţiei în disputele politice. Cu cât vom coborî Justiţia, Parchetul în mocirla politică cotidiană vom pierde cu toţii, nu numai cei care se ocupă de administrarea Justiţiei”, a spus Boc. Fostul premier a adăugat că în ultimii ani, Justiţia, parchetele cu greu au reuşit să-şi câştige o credibilitate europeană „datorită faptului că am impus independenţă, obiectivitate şi respect pentru ei şi o neimplicare a politicului în ceea ce înseamnă desemnări sau administrarea justiţiei. Cred că acest principiu sănătos apreciat de Comisia Europeană să fie menţinut în continuare. Este inadmisibil ca birourile politice de la formaţiunile politice care compun actul guvernamental să discute despre numiri de procurori generali, procurori DNA. Asta înseamnă că, din nou, coborâm justiţia la nivelul anului 2004 când în birourile politice ale PSD-ului se decideau şefii de instanţe, măsuri de arestare”.