monitorulcj.ro Menu
Politică

Consilierii PNL, amuzaţi de propunerea lui Boc de a face şedinţă CL la miezul nopţii

Iniţiativa primarului Emil Boc de a organiza o şedinţă de Consiliu Local la miezul nopţii în cadrul proiectului Cluj Never Sleeps din 21-22 iunie şi în care să fie discutate problemele tinerilor este considerată de consilierii PNL doar o idee a primarului de a creşte în sondaje şi de a-şi promova imaginea.

Consilierii locali PNL se arată amuzaţi de ideea organizării unei şedinţe la miezul nopţii. „Iniţiativa primarului Emil Boc de a organiza o şedinţă de Consiliu Local la miezul nopţii pentru a discuta şi rezolva problemele tinerilor în cadrul proiectului Cluj Never Sleeps nu poate decât să ne amuze”, a declarat Ioana Borza, consilier local PNL.

Ea adaugă că problemele tinerilor trebuie discutate, dar nu la miezul nopţii. „Credem că problemele tinerilor trebuie identificate, dezbătute şi, pe cât posibil, rezolvate de şefii din administraţia locală, dar nu putem crede în demersuri „hei-rup-iste” şi nici în lucruri discutate şi finalizate la miezul nopţii, într-un moment de sărbătoare a oraşului”, a mai spus Ioana Borza.

Consilierii PNL au precizat că înţeleg „dorinţa primarului de a reveni pe creştere în sondaje, dar îi recomandăm domnului Emil Boc să nu bagatelizeze rolul Consiliului Local şi să nu îl considere a fi doar un instrument de promovare a propriei imagini. În fond noi, consilierii, avem în spatele nostru zeci de mii de voturi şi nu suntem anexa primarului, ci suntem organismul decizional, el având doar rolul de a pune în practică deciziile adoptate de plen”.

Citeşte şi:

Sedinţă de Consiliul Local, programată la 12 NOAPTEA. Vezi de ce!