Politică
Europarlamentarul Winkler atacă regiunile gândite de actuala putere
Iuliu Winkler consideră că se face o „confuzie voită între politica de dezvoltare regională şi structura administrativă a României”.
Prezent la conferinţa de deschidere a suitei de activităţi care se desfăşoară începând de luni, timp de o săptămână, în cadrul reuniunii proiectului „Simularea Parlamentului European 2013” (SimPE), organizate de Societatea Studenţilor Europenişti de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Iuliu Winkler a declarat pentru Agerpres că România nu are nevoie în acest moment de introducerea unui „nivel administrativ intermediar între judeţe şi Guvern”.
„Cred că în acest moment o asemenea înzestrare cu capacităţi administrative ale eventualelor regiuni nu ar aduce niciun efect pozitiv, pentru că ar mări birocraţia, ar îndepărta cetăţeanul de locul deciziei, ceea ce ar fi un lucru negativ. UE nu are niciun fel de solicitate în privinţa României în ceea ce priveşte competenţele administrative la nivelul regiunilor de dezvoltare. (...) UE nu are competenţe în structura administrativă a unui stat membru”, a precizat europarlamentarul Iuliu Winkler.
Din punctul său de vedere, România are nevoie de mecanisme economice care să scoată ţara din situaţia precară în care se află acum şi trebuie să acceseze în mod real fonduri europene, „pe care, până acum, nu a fost în stare să le valorifice”.
„Suntem în al şaptelea an al perioadei de programare 2007-2013 şi România a accesat doar 10% din fondurile europene. Asta înseamnă bani necheltuiţi şi şanse aruncate la coşul de gunoi. Cei ce se ating cu vădite tendinţe şi obiective politice de chestiunea regionalizării, sunt pe un drum greşit. Deciziile în problema dezvoltării regionale trebuie să fie strict economice. Sunt opt regiuni de dezvoltare care nu funcţionează. Aşadar ceva trebuie să fie schimbat. Trebuie găsită soluţia care să ofere eficienţă economică regiunilor”, a spus Iuliu Winkler.
„Cred că generaţia noastră, care azi este lipsită de viziune, egoistă şi incapabilă de a gândi pe un termen mai lung decât durata mandatului în instituţii de stat, generaţia care a realizat aderarea României în UE este incapabilă să realizeze şi integrarea ţării în UE”, a spus Iuliu Winkler.