monitorulcj.ro Menu
Politică

SCANDAL pe salubrizare şi deszăpezire. Liberalii cer licitaţie!

Cu câteva luni înainte de expirarea contractului cu Primăria, cele două firme de salubritate care asigură deszăpezirea şi curăţenia în oraş, Rosal şi Brantner Vereş, vor să li se prelungească contractele până în 2017. Liberalii acuză Primăria că vrea să atribuie prelungirea contractului fără licitaţie.

În şedinţa de Consiliu Local de astăzi, va fi supus votului consilierilor un studiu de oportunitate prin care autorităţile locale să afle modalitatea de atribuire a serviciilor de salubritate şi deszăpezire, iar până atunci să prelungească actualele contracte încheiate pentru aceste servicii cu Brantner Vereş şi Rosal. Contractele au fost încheiate în anul 2005 şi expiră anul acesta, dar cele două firme cer prelungirea lor până în anul 2017.

Liberalii îi cer primarului Emil Boc să renunţe la această metodă şi să organizeze licitaţie pentru serviciul de salubrizare stradală și deszăpezire, mai ales că cele două firme nu şi-au făcut treaba corespunzător.

„Domnul Boc propune Consiliului Local realizarea unui studiu de oportunitate în vederea stabilirii modalității optime pentru clujeni de atribuire a serviciului de salubrizare stradală. Avem de ales între metoda prelungirii contractuale cum cer societățile de salubritate și metoda licitației. Propunerea primarului este bizară întrucât este vizibil din dealul Feleacului că, în fiecare iarnă, cele două firme, Brantner și Rosal, sunt total depășite de situație. La primul strat de zăpadă orașul este paralizat, iar Emil Boc are nevoie de un studiu care să-l convingă de acest lucru. Astfel, domnul Boc ori trăiește în altă realitate decât clujenii de rând, ori ne crede proști și pregătește acest studiu pentru a justifica opțiunea de prelungire a contractului fără licitație”, a declarat Ioan Bîldea, preşedintele al Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL Cluj-Napoca.

Vă reamintim că la sfârşitul anului trecut, municipalitatea a aprobat majorarea tarifelor pentru activitățile de salubrizare și deszăpezire a străzilor cu 9,08%.

Primarul Emil Boc va organiza o conferinţă de presă, astăzi la ora 13.00 pentru a aduce lămuriri cu privire la acuzele care i se aduc pe tema prelungirii fără licitaţie a contractelor cu cele două firme.