monitorulcj.ro Menu
Politică

Alin Tişe: „Guvernul USL se face că lucrează, Guvernul USL doar tergiversează“

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, consideră că guvernanţii au intrat în criză de timp vis-a-vis de decizia CEDO care impune României să clarifice şi să legifereze legea retrocedărilor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

 

Acesta susţine că deşi la Parlament este depusă o iniţiativă legislativă în acest sens, de către grupul PDL, iniţiativă care impune termene clare pentru soluţionarea dosarelor şi restituire / compensare, guvernul şi majoritatea USL se fac că lucrează şi nu acceptă dezbaterea pe acest subiect.

„Ce nu spune USL, este modul în care a decis să tergiverseze, să se spele pe mâini de această problemă. Pe fond însă, ce nu spune USL, este că, până la finalul anului 2016 nu doresc să se mai facă nici o împroprietărire. Au blocat inclusiv cazurile în care există hotărâri de comisii judeţene validate sau titluri de proprietate emise, urmând doar ca cetăţenii să fie puşi în posesie! Iar dacă o persoană este îndreptăţită să primească despăgubiri de la statul român, după atâta timp, mai trebuie să aştepte startul din anul 2017! Doar atunci nu va mai fi acest guvern, şi nu va mai fi problema lui“, spune senatorul clujean.