monitorulcj.ro Menu
Politică

66 de social democraţi clujeni participă la Congresul PSD

Social democraţii se întrunesc, la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul Congresului Extraordinar al partidului pentru a-şi alege noua conducere şi a-şi vota noul statut. Victor Ponta şi Liviu Dragnea ar urma să îşi consolideze poziţia în fruntea partidului, în timp ce ceilalţi „grei“ social democraţi urmează să se bată pentru cele 16 posturi de vicepreşedinţi.

 

Din cei aproximativ 5.000 de delegaţi din întreaga ţară, 66 vor fi de la Cluj. Organizaţia judeţeană îl susţine, aşa cum a anunţat încă de acum câteva săptămâni, pentru funcţia de vicepreşedinte al regiunii Nord-Vest, pe Ioan Rus. Fostul ministru de Interne este, de altfel, singurul candidat pentru această funcţie. „Vor fi 66 de delegaţi de la Cluj, vor fi 18 candidaţi pentru Consiliul Naţional, Ioan Rus va fi candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea de Nord-Vest. Din cei 18 îi amintesc pe Alexandru Cordoş, Cornel Itu, Aurelia Cristea, Dan Canta, Ioan Oleleu “, a declarat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care se regăseşte, la rândul său, printre cei 18 candidaţi.

Înaintea Congresului PSD, care se va desfăşura la Sala Palatului, va avea loc Consiliul Naţional al partidului. Dintre invitaţii la întâlnirea social democraţilor fac parte reprezentanţi ai socialiştilor europeni, ai Internaţionalei Socialiste, precum şi preşedinţi sau reprezentanţi ai partidelor parlamentare, cu excepţia Partidului Democrat Liberal. În cea de a doua zi de congres, sâmbătă, la reuniune ar urma să participe şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Congresul PSD urmează să adopte şi o rezoluţie privind fuziunea cu UNPR.