monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PDL din Consiliul Local Turda spune că a fost ameninţat de un membru USL

Sorin Bichiş, liderul consilierilor PDL din Consiliul Local Turda , a declarat într-o conferinţă de presă că a fost ameninţat în mod direct de consilierul PNL Cristian Felezeu, pentru că nu ar fi votat "cum trebuie", adică în favoarea majorităţii USL-PPDD.

”Eu spun acum că am fost ameninţat la şedinţa în care nu a putut intra pe ordinea de zi să fie dezbătut proiectul cu majorarea capitalului social, pentru că s-a abţinut viceprimarul şi încă doi de la ei, la terminarea acelei şedinţe am fost ameninţat de către colegul Cristi Felezeu: <<Începem războiul, am început războiul, de acum înainte o să vedeţi ce vi se întâmplă>> şi am întrebat aşa, puţin surprins, la ce se referă. Păi pentru faptul că nu am votat proiectul acela. Un consilier răspunde în mod solitar de ceea ce votează. El nu poate să-mi impună mie un asemenea lucru, să mă tragă la răspundere de faptul cum votez eu. Mai mult, mi s-a transmis că voi avea probleme în ceea ce priveşte serviciul soţiei mele. Soţia mea este bugetar şi mi-a fost transmis că să am grijă ce şi cum votez pentru că soţia mea încălzeşte de multă vreme scaunul de director adjunct la finanţe. Vreau să transmit pe această cale, acestor colegi, că soţia mea a avut un examen la ANFP Bucureşti, examen exact pe postul pe care îl ocupă acum, este funcţionar public şi beneficiază de legea funcţionarilor publici”, a declarat Sorin Bichiş.Bichiş a ţinut să le transmită colegilor săi de la putere că ”legea alesului local spune la un moment dat că presiunile făcute asupra consilierului sau asupra membrilor de familie, pentru a avea ca rezultat obţinerea unui vot din partea consilierului se pedepseşte de lege”.Democrat-liberalii au spus că mai multe proiecte de hotărâre au fost contestate, prin plângeri prealabile adresate Prefecturii Cluj şi că nici modul în care s-au ales reprezentanţii în Consiliile de Administraţie ale societăţilor subordonate nu este în regulă, pentru că nu se respectă procedura din OUG 109, după care funcţionează conducerile acestor societăţi.