Politică
Îl va demite Consiliul Judeţean Cluj pe managerul revistei Tribuna?
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, a răspuns întrebărilor jurnaliştilor despre situaţia de la revista culturală „Tribuna”, după protestul scriitorilor şi poeţilor. Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, se află la Bucureşti şi nu a putut oferi detalii despre situaţia lui Mircea Arman.
Peste 50 de persoane, scriitori, poeţi, directori de edituri, profesori şi studenţi, au protestat luni dimineaţa faţă de abuzurile săvârşite de noul manager al revistei „Tribuna”, Mircea Arman. Prostestul vine după ce poetul Ştefan Manasia a fost convocat în faţa unei comisii de disciplină condusă de Arman pentru „delictul” de a prezenta, într-un articol de opinie apărut în “Observator cultural” viziunea sa asupra schimbărilor survenite în ultimele luni la Tribuna.
Vakar Istvan: nu demiterea unui om va rezolva problemele
Vicepreşedintele CJ Cluj spune că situaţia creată la revista „Tribuna” nu poate să continue în această formă, precizând totodată că nu demiterea unui om va rezolva problemele.
“Am luat cunoştinţă de acele documente pe care le-au trimis colegii de la Tribuna, sunt în lucru la serviciul juridic, din punctul meu de vedere, dar nu pot să zic că acesta este şi punctul de vedere al Consiliului Judeţean, adevărul este undeva la mijloc. Această situaţie nu poate să continue într-o formă de luptă în cadrul unei reviste, care este o revistă culturală foarte importantă a judeţului Cluj, o revistă cu tradiţie. Acest manager are, momentan, un contract de management semnat pe o perioadă de timp, asumat de Consiliul Judeţean, trebuie văzută metoda juridică prin care se pot face paşi pentru a se ajunge la demiterea lui. Am avut şi eu discuţii cu domnul Arman, am încercat să aplanăm această situaţie între acei colegi care lucrează acolo şi noul manager. Domnul preşedinte Uioreanu este la Bucureşti, dar vom relua această discuţie când revine”, a precizat acesta.
Întebat dacă Mircea Arman a fost pus la conducerea revisti pe criterii politice, Vakar Istvan a precizat: “Nu pot să vă confirm dacă Mircea Arman a fost pus pe criterii politice. Nu am fost în comisia de examinare a domnului Arman sau în comisia de punere în funcţie a acestuia.
Despre declaraţia poetului Ştefan Manasia care a spus că, dacă ar fi în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, şi-ar cere scuze comunităţii culturale, artistice, scriitoriceşti din Cluj şi din Transilvania pentru că a numit un incapabil la cârma unei instituţii culturale aşa cum este “Tribuna” înfiinţată de Slavici, vicepreşedintele CJ Cluj a spus: “Este o declaraţie radicală şi dură. Nu pot să mă erijez în judecător să spun dacă are sau nu dreptate. Este o situaţie care în forma asta nu poate să continue, dar nu e sigur că pentru asta trebuie demis un om sau altul. Nu este normal ca în reviste de cultură să se dea bătălii nu politice, ci mai mult sau mai puţin culturale. Dacă se ajunge la protest în stradă nu cred că este cel mai bun mod”.