Politică
Lăpuşan: „Nu este normal să vedem poliţişti şi jandarmi la Tribuna!“
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat miercuri că forul judeţean nu are nicio implicare la revista Tribuna şi că nu este firesc „să vedem jandarmi şi poliţişti“.
Pe de altă parte, social democratul clujean a subliniat că preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, va încerca „să detensioneze“ situaţia de acolo.
„Nu avem nicio implicare, noi susţinem cultura. Nu avem niciun fel de implicare de niciun fel, nu susţinem pe nimeni, nu am dat nimănui gir. Nu mi se pare normal să vedem acolo poliţişti şi jandarmi, nu suntem de acord cu ce se întâmplă acolo. Domnul Uioreanu va face ce trebuie pentru a detensiona situaţia de acolo, iar noi îl vom susţine“, a declarat Remus Lăpuşan.
Totodată, liderul PSD Cluj a precizat că managerul revistei Tribuna, Mircea Arman, nu mai este membru PSD, de acum cinci ani.
Vă reamintim, în urmă cu câteva zile, peste 50 de persoane, scriitori, poeţi, directori de edituri, profesori şi studenţi, au protestat faţă de abuzurile săvârşite de noul manager al revistei Tribuna, Mircea Arman.