monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc, despre scandalul gunoaielor: clujenii nu pot fi groapa de gunoi pentru tot judeţul

Primarul Emil Boc a cerut primăriilor din judeţul Cluj care îşi depozitează gunoaiele la Cluj-Napoca să se implice şi să caute terenuri unde să fie depozitate temporar deşeurile până la realizarea primei celule din viitorul centru integrat de depozitare al deşeurilor. Boc i-a îndemnat pe primarii din judeţ, pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, dar şi pe prefectul Clujului să găsească soluţii temporare.

 

“În 2010, după ce s-a luat decizia cu Uniunea Europeană de închidere pe 16 iulie a rampelor, Primăria a întrebat Consiliul Judeţean, în calitate de gestionar al sistemului integrat, unde se duc gunoaiele după data de 16 iulie 2010. Răspunsul Consiliului Judeţean, pe care îl avem scris, a fost acela că se duc într-o zonă limitrofă vechii rampe care se închide, cu acelaşi operator economic care desfăşoară activitatea. Noi am procedat în consecinţă şi acolo unde a fost rampa, pe o zonă limitrofă, pentru că nu se putea autoriza alta nouă, s-au dus în continuarea gunoaiele potrivit instrucţiunilor date de Consiliului Judeţean. Din neferice azi, sunt două probleme mare: prima, Consiliul Judeţean trebuia ca în 15 aprilie 2013 să dea în folosinţă prima celulă pentru gunoaie. Acea celulă nu a fost gata. Nu vreau să dau eu explicaţii de ce, pentru că este treaba Consiliului Judeţean. Dacă acea celulă era gata, astăzi nu mai discutam de gunoaie, problema era rezolvată”, spune Emil Boc.

„A două problemă este cea legată de faptul că noi avem acolo spaţiu pentru a depozita gunoaie de pe teritoriul Clujului. Necazul este că din iulie 2013, toate gunoaiele din întreg judeţul, cu excepţia Dejului, sunt aduse la Cluj. Deci, eu cred că este treaba şi a altor autorităţi, şi a altor primării, şi a Prefecturii, şi a Consiliului Judeţean să caute teren pentru celelalte localităţi care aduc gunoaie la cluj. Dacă numai Clujul ar depozita acolo nu am avea probleme până când s-ar da în folosinţă noua celulă. Să sperăm că la sfârşitul anului, aşa cum a promis domnul Uioreanu (n.r. preşedintele Consiliului Judeţean Cluj). Dacă se dădea drumul acuma, problema era închisă şi nu mai discutam despre acest subiect. De aceea, eu adresez invitaţia şi prefectului şi Consiliului Judeţean şi celorlalţi primari să caute teren în zona limitrofă actualei rampe sau a rampelor care s-au închis pentru că doar acolo se mai pot pune gunoaie potrivit dispoziţiilor legale cu caracter temporar”, a mai precizat Boc.

Viitorul depozit nu are proprietatea terenului

Consiliul Local al comunei Feleacu a aprobat închirierea unei suprafeţe de 60 ha de teren către Consiliul Judeţean Cluj la preţul de 1,2 euro/mp. Administraţia judeţeană a refuzat să se prezinte la negocieri, menţionând că terenul ar trebui să fie cedat în mod gratuit, dată fiind criza depozitării deşeurilor din judeţ. Viceprimarul Jakabffy Barna a spus că o asemenea suprafaţă de teren nu va fi cedată niciodată în mod gratuit către CJ Cluj.

“De asemenea, trag un semnal de alarmă foarte serios Consiliului Judeţean să rezolve problema cu Feleacu pentru că viitorul depozit nu are proprietarea terenului, pentru că acel teren este al comunei Feleacu şi am înţeles din discuţii că nici nu doresc cei din Feleacu să predea terenul. Pentru clujeni am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, am pus la dispoziţie teren pentru operatorul rampei. Prefectura şi Consiliul Judeţean trebuie să-şi asume şi ei responsabilităţi şi să pună la dispoziţie teren în altă parte pentru că nu pot fi clujenii groapa de gunoi pentru întreg judeţ în momentul de faţă”, a conchis Boc.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a precizat că Primăria Feleacu nu va obţine niciun ban pe terenul pe care se construieşte viitorul depozit.

“Noi am avut un contract în care se specifica că nu trebuia plătit nimic, Primăria Feleacu contribuia cu acest teren pentru această contrucţie. Faptul că consilierii locali sau primarul s-au răzgândit peste noapte, asta sigur denotă şi un pic de neseriozitate. Vom analiza şi vom găsi soluţii. Oricum nu va fi soluţia pe care ei o propun. Este o investiţie care interesează tot judeţul. Noi nu vom fi de acord cu nicio modificare, nu noi am făcut aceast înţelegere. Am moştenit acest contract. Este o dorinţă a lor de câştig”, a precizat Uioreanu.