monitorulcj.ro Menu
Politică

Preda: „Am intrat în proiectul Mişcării Populare pentru că liniştea de la universitate nu mai era suficientă”

Preşedintele Mişcării Populare, Marian Preda, a declarat azi, la Cluj, că şi-a dorit să se implice şi să facă parte din această fundaţie pentru că îşi doreşte un viitor mai bun pentru români, pentru copiii acestei ţări.

„Am să amintesc un citat al lui John Adams, fost preşedinte american, pentru a explica de ce am decis să mă implic în acest proiect şi ce înseamnă el pentru mine. Întrebat fiind de ce a ales să se implice în politică, John Adams a spus: trebuie să învăţ politica şi războiul pentru ca fiii mei să poată să înveţe filosofia şi matematica. Copiii mei trebuie să înveţe navigaţia şi comerţul pentru ca fiii lor, copiii lor să poată învăţa poezia, teatrul, muzica. Astfel, am decis să mă implic şi eu, pentru copiii mei, pentru viitorul nostru, cunosc oameni care au plecat pentru că nu văd un viitor pentru copiii lor. Iar liniştea de la universitate nu mai era suficientă pentru mine...”, a explicat pentru Monitorul de Cluj Preda, care este şi decanul Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti,.