Politică
Mai multe STRĂZI din centru şi Plopilor intră în REPARAŢII
În şedinţa de Consiliu Local de joi, vor fi supuse votului consilierilor mai multe proiecte de hotărâre privind modernizarea unor străzi. Printre acestea se numără strada Bisericii Ortodoxe şi Croitorilor.
Strada Dropiei din cartierul Dâmbul Rotund va fi modernizată, valoarea lucrărilor fiind de aproape 600.000 lei, iar durata de execuţie este de jumătate de an. În prezent, este degradată atât partea carosabilă cât şi trotuarele.
În cadrul şedinţei de joi va fi supus votului şi proiectul privind modernizarea străzii Bisericii Ortodoxe, situată între străzile Avram Iancu şi Ion Mincu. „Întrucât strada este foarte circulată şi are o pantă foarte mare se impun lucrări în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie auto şi pietonală, cu privire la confortul, siguranţa şi funcţionalitatea acestora”, se precizează în proiectul de hotărâre. Valoarea lucrărilor este de aproape 3 milioane lei şi vor fi realizate în opt luni.
Va fi reparată şi strada Croitorilor din centrul oraşului, strada care asigură accesul la Clinica Medicală III. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 610.000 lei, iar durata de execuţie este de şase luni.
De asemenea, va fi modernizată şi Aleea Stadionului, situată în faţa Cluj Arena şi a viitoarei săli polivalente, asfaltul fiind degradat atât pe carosabil, cât şi pe trotuare. Lucrările vor fi realizate în jumătate de an şi costă aproximativ 3,6 milioane lei.
Va intra în reparaţii şi strada Uzinei Electrice din cartierul Plopilor. Valoarea lucrărilor este de peste 1,9 milioane lei şi vor fi realizate în jumătate de an.