Politică
Năstase: Sunt convins că achitarea în dosarul "Zambaccian" va fi reconfirmată
Adrian Năstase a venit, luni, la instanţa supremă, unde Completul de cinci judecători va lua în discuţie recursurile din dosarul "Zambaccian", el declarând că este convins că achitarea dispusă de instanţa de fond va fi reconfirmată.
Adrian Năstase şi soţia acestuia au ajuns în jurul orei 8.45 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul premier a reafirmat că este nevinovat şi că în dosarul "Zambaccian" au fost unite nenumărate alte dosare, de aceea au fost chestiuni de clarificat.
"Ele au fost clarificate pe fond şi sunt convins că aşa vor rămâne", a spus Adrian Năstase, potrivit Mediafax.
Acesta a reafirmat că este nevinovat şi că este convins că achitarea dispusă de instanţa de fond va fi reconfirmată.
La instanţa supremă a venit şi Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, Adrian Năstase declarând că acesta este purtătorul de cuvânt al familiei şi trebuie să fie prezent.
Dosarul "Zambaccian" a ajuns pe rolul Completului de cinci judecători al instanţei supreme după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au motivat recursul împotriva deciziei din 30 martie 2012 dată de un complet de trei judecători.
Citește și:
Adrian şi Daniela Năstase, achitaţi "eronat" în dosarul Zambaccian