monitorulcj.ro Menu
Politică

Mircea Jorj: „Evoluţia administrativă a oraşului este departe de ceea ce ne dorim“

Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, i-a trimis primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, o scrisoare deschisă în care îi reproşează acestuia că evoluţia administrativă a Clujului e "departe de ceea ce ne dorim".

Printre problemele pe care le subliniază Jorj sunt noul PUG, refaţadizarea clădirilor din zona centrală, zonele pietonale transformate în parcări, trotuarele distruse şi costul prea mare al centurii Vâlcele-Apahida.

„Noul PUG este în continuare un test al neputinţei administraţiei dumneavoastră încă din perioada primului mandat de primar, iar acum continuaţi să tergiversaţi acest proiect esenţial pentru comunitatea clujeana; în tot acest timp, acceptaţi continuarea mutilarii urbanistice a întregului oraş“, spune Jorj.

De asemenea, mai spune social democratul clujean, refaţadizarea clădirilor din zona centrală de protecţie istorică, este „un vis frumos chiar dacă de peste 2 ani noi vă sesizăm continuu acest aspect atât prin conferinţe de presă cât şi prin adrese formulate către instituţia pe care o conduceţi“.

„Sper ca acest demers să vă trezească din somnul adânc în care vă aflaţi din punct de vedere administrativ, să vă îndemne să nu vă uitaţi atribuţiile ce vă revin şi in cele din urma chiar să faceţi ceva pentru a vă merita salariul pe care îl încasaţi de la cetăţenii acestui oraş“, mai spune Jorj, în scrisoare.