monitorulcj.ro Menu
Politică

Tinerii liberali clujeni îi amintesc lui Boc să repare podul prin care o femeie era să cadă în Someş

Liberalii clujeni îi amintesc primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, că în urmă cu o lună, o femeie în vârstă de 83 de ani era cât pe ce să cadă în Someș de pe podul situat la intersecția străzilor Decebal și Traian, după ce o bucată din trotuarul podului s-a rupt efectiv sub picioarele acesteia.

 

Liberalii îi cer primarului să urgenteze lucrările de reparație a acestui pod, pentru a evita o tragedie şi pentru a proteja viața clujenilor.

„La momentul respectiv, primarul Emil Boc a dispus închiderea traficului pietonal pe pod, pentru că exista un risc mare al siguranței trecătorilor. Ulterior, reprezentanții municipalității au amplasat garduri metalice care au limitat parțial accesul pietonilor pe cele două trotuare ale podului. Aceștia sunt nevoiți acum să traverseze podul, pe doar o jumătate de trotuar, întrucât gardurile metalice amplasate pe ambele trotuare lăsau puțin spațiu pentru pietoni“, arată aceştia.

Liberalii clujeni atrag atenţia însă că de o lună de zile municipalitatea „nu a mai mișcat un deget“. Niciun fel de lucrare nu a fost demarată în zonă, iar podul este în continuare într-o stare avansată de degradare cu numeroase fisuri, mascate momentan de câteva plăci de metal, mai spun aceştia.