monitorulcj.ro Menu
Politică

Sala polivalentă, pe ultima sută de metri

Ofertele pentru licitaţia privind finalizarea sălii polivalente pot fi depuse până in 3 iunie, deşi iniţial caietul de sarcini a fost contestat de o firmă din Bucureşti.

Primăria Cluj-Napoca a câştigat în 14 mai contestaţia pentru caietul de sarcini depus de firma SC Sport Arena din Bucureşti. Potrivit primarului Emil Boc, au fost contestate detaliile tehnice.

După depunerea ofertelor, va fi desemnată firma câştigătoare care va realiza lucrările pentru finalizarea sălii polivalente.

Lucrările au fost oprite anul trecut în luna martie, când se aflau în stadiul de finalizare de 65 la sută.