monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderii PSD şi PNL, alături de demonstranţii din Piaţa Constituţiei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, au ieşit miercuri, în jurul orei 14,40, în Piaţa Constituţiei, pentru a se afla alături de protestatari.

Potrivit liderului CN al PSD, trebuie oferită o schimbare acelor oameni care sunt acum 'disperaţi'. 'Şi, ca să oferim această schimbare, avem nevoie de un sprijin mai larg. Eu sunt convins că sunt foarte mulţi cei care se simt în momentul de faţă ameninţati în ritmul de supravietuire, le este teamă pentru slujbele lor. (...) Dar, nu va mai dura mult', a spus Adrian Năstase. Sindicaliştii din toate domeniile au organizat un miting de protest în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în ziua dezbaterii în Parlament a moţiunii de cenzură privind Codul Muncii.