monitorulcj.ro Menu
Politică

Ministerul Sănătăţii alocă peste 460.000 lei pentru Spitalul Clujana

Consiliul Local se va întruni astăzi în şedinţă de îndată pentru a vota un proiect de hotărâre privind repartizarea a 463.000 lei pentru Spitalul Municipal Clujana, bani care au fost alocaţi de Ministerul Sănătăţii în urma unei hotărâri de guvern privind alocarea de fonduri pentru mai multe spitale din ţară.

 


Primarul Emil Boc a declarat că a fost nevoie de repartizarea banilor cât mai rapid deoarece legea prevede cheltuirea acelor bani până în 31 mai.


Cei 463.000 lei vor fi folosiţi pentru plata datoriilor spitalului. Astfel, Spitalul Clujana va scapă de datoriile acumulate până în luna aprilie.