monitorulcj.ro Menu
Politică

Năstase: Proiectul Autostrăzii Transilvania, SABOTAT politic

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi că proiectul construcţiei Autostrăzii Transilvania, contractat cu compania americană Bechtel, a fost sabotat politic, el arătând că în 2005 Traian Băsescu şi ministrul Transporturilor de atunci au întrerupt lucrările pentru aproape doi ani.

 


Întrebat dacă se putea găsi o altă soluţie în privinţa contractului cu Bechtel decât cea în care statul român să plătească despăgubiri de 37 de milioane de Euro, Năstase a răspuns: "Da. În 2005. În 2005, vă aduc aminte, Traian Băsescu a vrut să vadă dacă nu cumva compania Bechtel a dat comisioane Guvernului pe care l-am condus şi a întrerupt timp de aprope doi ani, un an şi jumătate - ministrul Dobre (Gheorghe Dobre - n.r.) de atunci este responsabil pentru această decizie - lucrările la autostradă".

Năstase a spus că în acest timp în care lucrările au fost întrerupte contractul cu Bechtel s-a triplat din cauza faptului că echipamentele fuseseră deja aduse în ţară iar preţurile la ciment, beton, fier beton şi exproprieri au crescut.


"În felul acesta, contractul s-a triplat. Au fost nişte încercări de modificare a contractelor, unele extrem de nefericite", a spus Năstase, el arătând că preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul de atunci au manifestat "ură" împotriva contractului cu Bechtel.

Năstase a spus că "ura" era bazată inclusiv pe faptul că s-a mers pe un traseu care nu era agreat de "prietenul" lui Traian Bsăescu de la BEI, care voia ca autostrada să meargă pe un alt traseu.


"Astea sunt explicaţiile. De ce Bechtel a reuşit să facă autostrada din Croaţia până la Dubrovnik sau autostrada din Albania, spre Kosovo? Trebuie să ne punem aceste întrebări. Evident că, practic, proiectul a fost sabotat politic", a spus Năstase.


Citeşte şi:

Ponta vrea AUTOSTRADĂ de la Sebeş la Câmpia Turzii


Ponta: „DESPĂGUBIRILE Bechtel vor fi acoperite din BUGET”

BREAKING NEWS -- Bechtel a REZILIAT contractul. Statul român plătește DESPĂGUBIRI de 37 mil. €!