monitorulcj.ro Menu
Politică

DISCRIMINAREA homosexualilor va fi INTERZISĂ în noua Constituţie

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a aprobat marţi mai multe amendamente la Legea fundamentală. Printre acestea se numără şi cel care priveşte interzicerea discriminării. Propunerea i-a aparţinut vicepreşedintelui Comisiei, senatorul PNL Tudor Chiuariu.

 


Ca urmare, pe viitor, articolul 4 din Constituție ar urma să sune astfel: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare, naţionalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală".

În forma actuală a Constituţiei, acest alineat prevede: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială". Specialiştii atrag atenţia că aceasă prevedere va grăbi evoluţia societăţii româneşti.


Daniel David: “Prin această prevedere societatea românească îşi va grăbi evoluţia”

Daniel David, prof. dr. în cadrul Universităţii Babeş Bolyai, la Catedra de Psihologie, susţine că prin această prevedere societatea românească îşi va grăbi evoluţia.


„Cred că această prevedere va grăbi modificarea percepţiei noastre asupra evoluţiei societăţii româneşti şi va grăbi şi evoluţia societăţii româneşti în sine, în direcţia statelor europene, ceea ce este un lucru pozitiv. Probabil că cei care au venit cu această propunere au făcut evaluări, au avut date în acest sens sau s-au uitat la alte state“, a spus acesta, pentru Monitorul de Cluj.

Alexandru Cordoş: „Se întăresc drepturile fundamentale ale omului“


La rândul său, senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, atrage atenţia că interzicerea discriminării se regăseşte şi în Carta Drepturilor Omului, ca de altfel, în toate Constituţiile din lume.

„Prin acest amendament se întăresc drepturile fundamentale ale omului, care sunt prevăzute şi în Carta Drepturilor Omului. Ne aliniem practic Constituţiilor celorlalte ţări şi intrăm astfel, într-o altă etapă. De fapt aici este vorba despre libera exprimare. Se întăreşte libertatea de exprimare a tuturor prin această prevedere“, a spus senatorul social democrat.


Remus Cernea: „Legile restrictive privind minorităţile sexuale ar urma să devină neconstituţionale“

Deputatul Remus Cernea s-a bucurat la auzirea veștii. Recent acesta a vrut să iniţieze un proiect de lege care să instituie parteneriatul civil pentru persoanele heterosexuale şi pentru persoanele de acelaşi sex. S-a lovit în schimb, de reacţia dură a Biserici şi a unor parlamentari.

„Salut decizia Comisiei de a vota covârşitor în favoarea acestui amendament care ar înlătura, după votarea Constituţiei în plen şi referendumul de validare, orice fel de formă de discriminare bazată pe orientarea sexuală. Acest lucru ar fi un uriaş pas înainte pentru România, pentru democraţia din România, pentru respectarea drepturilor omului. Acele legi restrictive cu privire la minorităţile sexuale ar urma să devină caduce şi să fie uşor declarate ca fiind neconstituţionale", a spus Cernea, conform realitatea.net.