Politică
Datornicii Primăriei, scutiţi penalităţi dacă îşi plătesc datoriile de bază
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa sa de ieri, un proiect de hotărâre prin care datornicii pot fi scutiţi de la plata penalităţilor pentru taxe şi impozite locale.
„Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat o hotărâre care vine în sprijinul persoanelor fizice şi juridice, a PFA-urilor, a tuturor acelora care au datorii la Primărie, fie că e vorba de impozite şi taxe locale pe casă, pe maşină sau pe teren, chirii sau redevenţe. Dacă aceste persoane care au datorii la Primărie îşi plătesc datoria principală, noi îi scutim de la plata penalităţilor de întârziere. Dacă la impozitul pe casă, să spunem, un contribuabil nu şi-a plătit de doi ani suma aferentă, care este de 100 de lei, iar datoria principală este de 80 de lei, Primăria îl scuteşte de plata celor 20 de lei, diferenţă care înseamnă penalităţi de întârziere”, a anunțat primarul Emil Boc.
El a mai spus că această facilitate este valabilă până pe 15 octombrie şi că de pe urma ei ar urma să beneficieze aproximativ 78.000 de contribuabili din municipiul Cluj-Napoca. Valoarea scutirilor este de peste 7,5 milioane de lei.