Politică
NOUA CONSTITUŢIE: Propunerea ca "Nihil sine Deo" să fie deviza României nu a întrunit voturile necesare adoptării
Propunerea iniţiată de deputatul Eugen Nicolicea şi senatorul Ioan Toma referitoare la instituirea formulei "Nihil sine Deo" ca deviză a României nu a întrunit, joi, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de Comisia de revizuire a Constituţiei, deşi majoritatea membrilor a votat "pentru".
Propunerea a întrunit 11 voturi "pentru", 8 voturi "împotrivă" şi nicio abţinere, fiind considerată neadoptată întrucât nu a întrunit majoritatea de două treimi, cu care se adoptă amendamentele în comisia de revizuire a Constituţiei.
Această propunere a fost disputată în comisie, în condiţiile în care mai mulţi membri, inclusiv preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au susţinut introducerea devizei "Nihil sine Deo" ca deviză a statului român.
Argumentele aduse în favoarea introducerii acestei devize au vizat caracterul istoric, de tradiţie, al acesteia, fiind deviza Casei Regale, dar şi faptul că este o formulă simbolică, de prestigiu pentru România.
Argumentele contra, ridicate de deputaţii Petre Roman şi Marton Arpad, au vizat faptul că o astfel de deviză, introdusă în corpul Constituţiei, la unul dintre articole, produce efecte juridice şi, pe de altă parte, corespunde unui anumit tip de regim politic.
Mai mult, cei care au argumentat împotrivă au arătat că o astfel de deviză ar crea o problemă pe fond pentru cei care nu au o credinţă religioasă.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în Comisia de revizuire a Constituţiei se va repune în discuţie subiectul legat de deviza "Nihil sine Deo".
"Se va repune în discuţie, pentru că nu s-a argumentat complet, şi propunerea unei devize, deviza «Nihil sine Deo», deviză tradiţională a Casei Regale şi a statului român, pentru că există, şi probabil ştim foarte bine, numeroase exemple în acest sens. Este o discuţie care se va relua mâine (joi, n.r.)", spunea Antonescu.
"Nihil sine Deo" ("Nimic fără Dumnezeu" în latină, n.r.) este un dicton folosit ca motto de către familia regală de origine germană Hohenzollern-Sigmaringen.
Această formulă a fost utilizată ca motto în Regatul României sub conducerea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen (1878 - 1947).
Motto-ul este afişat în încăperile din Castelul Peleş şi în însemnele Casei Regale.