Politică
CJ Cluj elaborează strategia culturală a judeţului
Reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul culturii şi ai mediului academic au discutat, joi, într-o reuniune desfăşurată la Consiliul Judeţean (CJ), despre oportunitatea elaborării unei strategii culturale a judeţului Cluj.
În cadrul celei de-a doua întâlniri cu această temă, organizată din iniţiativa vicepreşedintei CJ, Emoke Fekete, s-a convenit asupra constituirii unor comisii de specialitate în domeniile patrimoniu şi muzee, arte vizuale, artele spectacolului, literatură şi publicistică, arhitectură, diversitate culturală şi educaţie permanentă. 'Întâlnirea de astăzi a marcat un pas înainte în conceperea unei strategii culturale coerente. Cele cinci comisii propuse se vor ocupa de problemele specifice, iar până în 5 aprilie vom avea componenţa lor nominală. Din aprilie vom începe munca efectivă pe comisii', a declarat Emoke Fekete. Oraşul Cluj-Napoca îşi va depune candidatura pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2020, proiectul fiind sprijinit de Municipalitate şi de Uniunea Universităţilor Clujene. La nivelul municipalităţii a fost constituită Asociaţia 'Cluj-Napoca 2020 - Capitală Culturală Europeană'. Un rol important în atribuirea statutului de Capitală Culturală îl are infrastructura pe care oraşul Cluj-Napoca o poate pune la dispoziţie. Recent, a fost desemnat, prin concurs, câştigătorul proiectului pentru construcţia Centrului Cultural Transilvania, care va găzdui, alături de alte multe spaţii culturale, şi sediul Filarmonicii. Potrivit profesorului universitar Vasile Puşcas, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, toate evenimentele culturale care se desfăşoară în Cluj-Napoca trebuie să fie înscrise într-un calendar şi promovate, încă din 2011, în Europa, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.