monitorulcj.ro Menu
Politică

Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor va fi în opoziţie faţă de Guvernul USL

Deputatul independent Ion Şcheau a declarat, vineri, la Iaşi, că grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care numără zece parlamentari, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL, precizând că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.

 


Nouă din cei zece parlamentari independenţi din Camera Deputaţilor s-au reunit, vineri, la Iaşi, pentru a discuta priorităţile pentru sesiunea parlamentară următoare, aceştia organizând şi o conferinţă comună de presă la cabinetul deputatului independent de Iaşi Viorel Blăjuţ.

Deputatul Ion Şcheau, liderul grupului independenţilor din Camera Deputaţilor, a spus că nu este vorba despre un "grup balama" care să susţină Guvernul USL, adăugând că deputaţii independenţi vor veni cu iniţiative proprii.


"Suntem în opoziţie, nu suntem un grup parlamentar balama. Puterea are foarte mulţi parlamentari care nu-şi fac treaba, în timp ce opoziţia e firavă şi nu reuşeşte să facă mare lucru", a spus deputatul Ion Şcheau.

Întrebat dacă există discuţii şi cu alţi deputaţi pentru a trece la grupul independenţilor, Şcheau a răspuns: "Purtăm astfel de discuţii şi sperăm să cooptăm noi aleşi în acest grup".


La rândul său, deputatul de Iaşi Viorel Blăjuţ a precizat că grupul independenţilor nu va face compromisuri cu puterea pentru a-şi promova propriile iniţiative şi că deputaţii din acest grup nu-şi vor vinde votul.

Deputatul ieşean Viorel Blăjuţ a afirmat că astfel de întâlniri ale parlamentarilor independenţi se vor desfăşura periodic, următoarea reuniune fiind programată în judeţul Teleorman, la finalul acestei luni.