Politică
Daniel Buda: „PNL veghează şi lucrează pentru incompatibili!“
Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră propunerea PNL de schimbare a legii Agenției Nationale de Integritate drept o măsură de precauție și de subterfugiu față de problemele de incompatibilitate cu care mulți baroni ai acestui partid se confruntă.
Daniel Buda arată că la ședința biroului politic al PNL, membrii acestei formațiuni au fost de acord ca legea ANI să fie modificată deoarece ANI s-a sesizat în cazul unor demnitari care erau în același timp primari sau președinți de Consilii Județene, iar în paralel dețineau și funcția de membri în Consiliile de Administrație ale unor firme din subordinea primăriilor sau a consiliilor județene.
În opinia liderului PDL Cluj, baronii PNL s-au gândit să pună țara la cale și „să cosmetizeze“ legea ANI în folosul personal, atacând în acest fel, din nou, statul de drept.
„Le atrag atenția membrilor PNL asupra faptului că România este în continuare monitorizată de către Comisia Europeană prin mecanismul MCV, iar ultimele rapoarte ale comisiei au evidențiat în mod clar activitatea laborioasă a Agenţiei Naţionale pentru Integritate, cu amendamentul că această instituție trebuie să fie susţinută în continuare pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de independenţă, eficienţă şi transparenţă“, spune Buda.
Totodată, acesta le reaminteşte liberalilor faptul că rolul pe care politicienii trebuie să-l aibă în activitatea justiţiei nu este acela „de a sugruma justiția și de a elaborara legi potrivnice pentru cei certați cu legea“.