monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul Jobbik: “Dacă apărarea drepturilor maghiarilor înseamnă conflict cu România, Jobbik îşi asumă asta”

Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România.

sursa foto: dantanasa.ro

Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria - Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând.

"Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede", a susţinut Vona Gabor, citat de Mediafax.


Întrebat dacă va susţine cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relaţiile dintre România şi Ungaria, preşedintele Jobbik a spus că partidul său îşi va asuma acest risc, pe care ar trebuie să şi-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie.

"Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre Romania şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie", a declarat Vona Gabor.


Întrebat cum comentează solicitarea adresată de europarlamentarul Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor ca Ungaria să asigure protectorat pentru Transilvania, Vona Gabor a afirmat că Jobbik a avut câteva iniţiative în acest sens şi că "nu poate decât să fie de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România".

"Dacă spunem ceva, acţionăm în spiritual celor spuse de noi. Noi nu vorbim în vânt, eu, personal, am auzit astăzi despre solicitarea lui Tokes Laszlo şi de acum înainte trebuie să ne gândim, să analizăm şi ar fi bine să discutăm şi cu el, să vedem oare la ce şi cum s-au gândit când au solicitat protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei ? Acţiune individuală pe această temă nu dorim să facem în niciun fel, dar vom dezbate acest subiect şi vom încerca să găsim soluţii care ne conduc înainte, şi nu înapoi", a spus Vona Gabor.


El a cerut, totodată, presei româneşti să relateze "un lucru despre care s-a mai vorbit de câteva ori, dar niciodată nu a apărut", şi anume că, după părerea lui, "problema minorităţilor, pe care ungurii o numesc problema Trianonului" este "o tragedie a regiunii", impusă de Europa Occidentală, "care nu are niciun alt scop, în prezent, decât să facă imposibilă acţiunea comună a naţiunilor care trăiesc în această regiune".

Potrivit acestuia, naţiunile care trăiesc în Europa Centrală se confruntă cu aceleaşi probleme, fiind "exploatate" de capitalul internaţional, împotriva căruia trebuie să acţioneze solidar. În acest context, Vona Gabor a vorbit şi despre posibilitatea unei reconcilieri istorice la nivelul Europei Centrale.


"Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei. Scopul nostru nu este să acţionăm împotriva românilor, ci să acţionăm pentru maghiari şi dacă aceste naţiuni arată toleranţă, înţelegere una faţă de cealaltă, noi suntem deschişi la o împăcare istorică la nivelul Europei Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuaţie problemele minorităţilor, sunt identice. Toate ţările (din Europa Centrală) sunt exploatate de capitalul internaţional venit din Europa Occidentală şi ar trebui să acţionăm împreună şi nu separat împotriva acestui capital", a precizat preşedintele partidului Jobbik.