monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Universitatea de la Tuşnad nu se va mai desfăşura dacă se va petrece la fel ca în acest an

Preşedintele României, Traian Băsescu a avertizat, luni, că, dacă Universitatea de vară de la Băile Tuşnad se va petrece la fel ca în acest an, atunci nu se va mai desfăşura.

Traian Băsescu, preşedintele României

"Universitatea de la Tuşnad nu se va mai desfăşura pe teritoriul României, dacă se va petrece cum s-a petrecut anul acesta", a spus Băsescu, potrivit Mediafax.ro.

Universitatea de Vară "Balvanyos" de la Băile Tuşnad, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 23-28 iulie, sub motto-ul "Timpul nostru!", la seminarii participând peste 350 de invitaţi.


Printre personalităţile care s-au afla la Băile Tuşnad s-au numărat premierul Ungariei, Viktor Orban, vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, dar şi europarlamentarii Sogor Csaba şi Tokes Laszlo.