Politică
Colegiul Director al PDL se întruneşte astăzi la Baia Mare
Colegiul Director al PDL se întruneşte sâmbătă, la Baia Mare, pe ordinea de zi aflându-se poziţia partidului referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii guvernului alternativă, criterii pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare şi o informare privind stadiul alegerilor interne, a anunţat Departamentul de comunicare al democrat-liberalilor.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţa la începutul acestei săptămâni că la Colegiul Director de la Baia Mare se va lua în discuţie forma finală a criteriilor în baza cărora se va stabili lista definitivă a candidaţilor formaţiunii la scrutinul europarlamentar.
"O să stabilim forma finală a criteriilor după care vom finaliza lista pentru alegerile europarlamentare. După cum ştiţi, au fost trimise aceste criterii în teritoriu de acum două luni de zile şi vom ajunge la forma lor finală", a spus preşedintele PDL.
Potrivit acestuia, lista finală a candidaţilor democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an.
Blaga preciza că la Baia Mare urmează să se discute şi pe marginea guvernului alternativă al PDL şi procedura de desemnare a candidatului partidului pentru funcţia de preşedinte al României.