monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL caută prezidenţiabil

Alin Tise, senator de Cluj

În premieră, spun democrat liberalii, cel care va fi candidat al PDL la preşedinţie va fi ales de toţi cei peste 300.000 de membri ai partidului. De asemenea, conducerea PDL speră ca acela care va fi ales candidatul partidului să fie şi candidatul dreptei la prezidenţialele de anul viitor.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a explicat sâmbătă că există o disponibilitate a PDL de a colabora, după alegerile europarlamentare din 2014, cu celelalte partide politice de centru-dreapta, pentru a găsi „cea mai bună formulă“ pentru alegerile prezidenţiale. Blaga s-a grăbit însă să dea un nume. Întrebat cine ar putea fi posibilul candidat pentru funcţia de preşedinte el a rostit numele prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu. Pe de altă parte, şi deputatul Elena Udrea a precizat că se gândeşte ca în interiorul PDL să se ia decizia de a iniţia o construcţie politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la preşedinţie, susţinând că şi PNL ar putea face parte din construcţia respectivă.

Democrat liberalii clujeni nu dau nume

Democrat liberalii clujeni nu se grăbesc, în schimb, să dea un nume pentru prezidenţiabil. Vicepreşedintele PDL la nivel naţional, senatorul de Cluj, Alin Tişe, subliniază că este prima dată când un partid îşi alege astfel candidatul pentru preşedinţie. „Va fi o competiţie în care vor vota toţi membrii. Niciodată niciun partid nu a apelat la o astfel de procedură care este democratică. Pe de altă parte, după ce PDL va desemna acest candidat ne dorim ca celelalte partide de dreapta să îl susţină. Sigur, mă gândesc la mai multe nume pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, dar nu pot să dau unul acum, sper să fie cât mai mulţi, pentru competiţie. În ce priveşte o alianţă cu PNL, acest partid este o anexă a PSD acum şi este angajat într-un alt proiect politic, este şi prematur să vorbim despre acest lucru“, a declarat Alin Tişe.  


Liberalii clujeni nici nu vor să audă de colaborări

Pe de altă parte, în ce priveşte ipoteza lansării unei construcţii politice de centru dreapta care să aibă un singur candidat la preşedinţie, din care şi PNL ar putea face parte „după ce nu va mai fi în alianţă“, lansată de Elena Udrea, liberalii clujeni nici nu vor să audă. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, subliniază că PNL este cea mai mare forţă de dreapta din România, iar alianţa USL îl susţine la prezidenţiale, aşa cum demult se ştie, pe Crin Antonescu. „Dacă PDL va dori să se asocieze cu PNL, să nu pună condiţii…că nu sunt în măsură să facă acest lucru. PNL este principala forţă de dreapta în România, şi este în alianţa USL, iar preşedintele acestei alianţe este Crin Antonescu. Noi îl susţinem pe Crin Antonescu“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.