monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta i-a transmis lui Băsescu propunerea de numire a Ramonei Mănescu ca ministru al Transporturilor

Prim Ministrul României, Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.

Europarlamentarul Ramona Mănescu

Ponta a declarat duminică că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.

Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de duminică din BPN al PNL.