monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta, de acord cu Antonescu privind votul nominal pe legea privind Roşia Montană

Premierul Victor Ponta s-a declarat de acord joi cu propunerea făcută de liderul liberal Crin Antonescu ca parlamentarii să se pronunţe prin vot nominal în cazul proiectului privind Roşia Montană.

"Total de acord, dar până la vot, oamenii, şi cei care au protestat şi cei care stau acasă, au cerut o dezbatere. Cred că acea dezbatere este absolut necesară şi cred că toţi cei care au opinii contra şi cei care au opinii pro trebuie să meargă să spună în acea comisie specială care sunt argumentele lor", a spus Ponta.

El a arătat că şi problema Roşiei Montane, şi cea a câinilor fără stăpân trenează de mai mulţi ani.


"Eu cred că am avut curajul şi mi-am asumat şi criticile de rigoare să pun pe masa Parlamentului situaţia cu lucruri bune şi lucruri rele, iar cei care sunt contra proiectului sau susţin proiectul trebuie să meargă (la comisia parlamentară - n.r.) şi sunt convins că opinia lor va influenţa votul Parlamentului", a adăugat Victor Ponta.

Şeful Executivului a adăugat că este responsabilitatea Parlamentului să analizeze toate punctele de vedere şi să ia o decizie "în cunoştinţă de cauză". El a respins aserţiunile din presă conform cărora Ministerul Justiţiei şi cel al Economiei au dat aviz negativ acestui proiect.


"Nu, au dat avize pozitive", a precizat premierul Victor Ponta.

Premierul a explicat că, în conformitate cu legea actuală, el ar fi trebuit să dea aviz "să se pornească proiectul Roşia Montană".


"Tocmai pentru că am considerat că nu e bine să fac acest lucru, am trimis legea în Parlament, ca să fie o dezbatere reală. Dacă nu făceam absolut nimic, urma să plătesc miliarde despăgubiri firmei respective (Roşia Montană Gold Corporation - n.r.). Or, eu nu vreau să plătesc din banii contribuabililor despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace. Vreau să existe o decizie a Parlamentului", a susţinut Ponta.

Şeful PNL, Crin Antonescu, a declarat la Cluj-Napoca că nu a luat nicio decizie referitor la acest proiect.


„Există oameni care încă nu şi-au formulat un punct de vedere şi nu au luat nicio decizie, aici mă număr şi eu, există colegi parlamentari care sunt foarte hotărâţi pentru acest proiect, unii chiar miniştrii, dar există colegi parlamentari liberali foarte importanţi care se situează împotriva proiectului. Eu cred că trebuie să luăm o decizie politică după alegerile europarlamentare luând în calcul impactul social. După atâţia ani de amânări trebuie să luăm o decizie, da sau ba. Într-un fel ce se întâmplă acum în societate şi în stradă este un semn bun pentru democraţie. Nu voi susţine votul secret la acest proiect de lege, eu susţin votul deschis, nominal, toţi să ne asumăm deciziile”, a spus Antonescu.