monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda: „Victor Ponta și Crin Antonescu reprezintă cianurile democrației românești“

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu „îşi spală rufele în public“, uitând de priorităţile românilor.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda

În timp ce România se afundă în inundații și câini maidanezi pe de-o parte și aurul și protestele cu privire la Roșia Montană pe de altă parte, celor doi lideri ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, nu le pasă de altceva decât să își spele rufele interne în public, arată Daniel Buda.

„Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, nu știu care dintre cei doi sunt mai lideri, stau mai bine în sondaje sau sunt mai “parșivei”. Ceea ce nu conștientizează acești așa-ziși conducători de țară este faptul că a trecut mai bine de un an și jumătate de când au ajuns la guvernare iar prin acțiunile lor zilnice ne demonstrează faptul că nu sunt nici pe departe în stare și nici nu doresc să gestioneze problemele și interesele României“, spune Daniel Buda.  


Acesta mai arată că este inadmisibil ca într-un stat de drept, european și democratic, problemele prioritare ale României să fie, în viziunea celor doi, problemele interne ale USL.

„Mă întreb retoric: Ce părere au cei peste 70% dintre cetățenii care au votat această formațiune la alegerile parlemantare, cu privire la Victor Ponta și Crin Antonescu? Oare  se simt într-adevăr reprezentați și mândri de acești guvernanți care le ignoră cu desăvârșire problemele?“, completează liderul PDL Cluj.