monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegeri în Germania - Cu două zile înainte de scrutin, Merkel mizează pe reputaţia sa: "În 2013 un număr mare de oameni o duc mai bine ca în 2009"

Cu două zile înainte de alegerile legislative germane, Angela Merkel, aflată în deplasare miercuri la Munchen înainte de Oktoberfest, se bazează pe personalitatea sa pentru a mobiliza alegătorii nehotărâţi în timp ce coaliţia sa este ameninţată.

Angela Merkel

Cancelarul conservator, care traversează Germania în toate direcţiile, se bazează pe numele şi bilanţul său pentru a încerca să mobilizeze alegătorii. Ea asigură peste tot unde se duce: "Veţi avea Merkel doar cu CDU", cerând alegătorilor să voteze pentru Uniunea creştină-democrată, partidul său, scrie Mediafax.

Este un mesaj pe care l-a repetat din nou la sfârşitul zilei în capitala Bavariei, o regiune unde tabăra sa (CSU, partidul bavarez înfrăţit cu CDU) a primit majoritatea voturilor duminica trecută în cursul unui scrutin regional. Sâmbătă, Munchen va inaugura cel de-al 180-lea Festival al Berii care, din cauza alegerilor, capătă anul acesta accente politice.


"Vă cerem, mergeţi la vot şi acordaţi voturile pentru CSU pentru ca noi să putem spune duminică: Germania are un guvern stabil", a declarat Merkel în faţa a aproximativ 7.000 de persoane care au aplaudat-o cu căldură.

În sistemul german se votează separat pentru un deputat şi un partid.


"Merită să ne luptăm pentru asta până în ultima zi", a subliniat ea, alături de Horst Seehofer, marele câştigător al alegerilor regionale bavareze de săptămâna trecută.

Angela Merkel se teme că alegătorii nu vor fi tentaţi să-l susţină pe aliatul său, Partidul liberal (FDP) aflat într-o poziţie nefavorabilă în sondaje, pentru a salva coaliţia aflată la putere de patru ani.


"Dacă credeţi că e bine să continui să fiu cancelarul vostru, atunci vă cer cel de-al doilea vot", a insistat ea vineri, la fel ca şi în ultimele zile.

"Mă cunoaşteţi, am reuşit împreună să facem ca în 2013 un număr mare de oameni să o ducă mai bine ca în 2009", a mai afirmat ea.


La vârsta de 59 de ani, preşedinta CDU este la un pas de a obţine un al treilea mandat de cancelar.