monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentarii PMP au depus la Parlament un proiect privind votul prin corespondenţă

Preşedintele PMP, Eugen Tomac

Parlamentarii Partidului Mişcarea Populară au depus, luni, la Parlament un proiect de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul în străinătate, a anunţat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Tomac a precizat, într-o conferinţă de presă, că toţi cetăţenii români care se află în străinătate trebuie să poată vota la alegerile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale şi că politicienii care sunt împotriva votului prin corespondenţă sunt "fricoşi" pentru că nu vor să comunice cu aceşti cetăţeni, potrivit RTV.

El a spus că proiectul prevede toate etapele procesului de vot şi că MAE va fi cel care va gestiona acest proces.


MAE va întocmi un registru al alegătorilor români din străinătate, iar cetăţenii români care doresc să particpe la alegeri se vor înscrie cu 60 de zile înainte de scrutin. Registrul va fi transmis AEP, iar apoi la Ministerul de interne şi al BEC, a mai explicat Tomac.

Deputatul PMP a spus că "procesul va fi unul cât se poate de simplu" şi că toţi cetăţenii români din străinătate care doresc să-şi exercite dreptul de vot vor primi un atestat de alegător comandat de MAE la Imprimeria Naţională, iar acest atestat va avea elemente de siguranţă. Împreună cu acest atestat, alegătorii vor primi şi câte un buletin de vot cu un autocolant cu însemne de siguranţă, care va fi lipit pe candidatul pe care îl votează, a mai arătat Tomac.


Preşedintele PMP a apreciat că în afara graniţelor trăiesc 3,5 milioane de cetăţeni români şi este obligaţia statului român să creeze toate condiţiile ca aceştia să voteze.

"Atitudini de genul că «dacă nu plătesc impozite în ţară, nu au de ce să voteze» sunt depăşite. Politicienii care sunt împotriva votului prin corespondenţă sunt fricoşi pentru că nu vor să comunice cu cetăţenii. Mesajele de tipul că «dacă nu munceşti în România, nu votezi», sunt false, pline de demagogie pentru că inclusiv soţiile demnitarilor USL lucrează în străinătate", a mai spus Tomac.


Iniţiativa legislativă este semnată de deputaţii Eugen Tomac, Valerian Vreme, Mihaela Stoica şi Clement Negruţ.